Comandă
Plasarea unei comenzi pe https://anaclothing.ro se poate face și cu, și fără o înregistrare prealabilă pe Site. Înregistrarea pe Site este posibilă și facultativă, aceasta având rolul de a ușura întreaga experiență de cumpărare.
Produsele disponibile pe Site se realizează atât pe mărimi standard (conform tabelului de mărimi), cât și pe mărimi personalizate, cu ajutorul măsurilor trimise de Cumpărător, în cazul în care măsurile corpului nu se încadrează în dimensiunile standard cuprinse tabelul de mărimi. Măsurile necesare în cazul unei comenzi personalizate din acest punct de vedere se transmit în momentul plasării Comenzii, prin intermediul câmpului dedicat “Măsuri personalizate”. Acest tip de personalizare nu modifică prețul produsului.
Personalizarea Produsului poate presupune și alte aspecte – solicitarea unui material diferit față de cel din care este creat Produsul, solicitarea de modificări la modelul inițial (lungime, detalii etc.). În acest caz, Prețul produsului poate să difere, iar acesta se va comunica în momentul confirmării Comenzii. Comanda nu se dă în lucru până la primirea acordului Cumpărătorului cu privire la toate detaliile Comenzii și Prețul acesteia. Plasarea unei astfel de Comenzi personalizate se va realiza prin câmpul dedicat ”Produs la comandă”.
Produsele listate pe Site nu se află în stoc. Acestea se realizează doar în din momentul confirmării comenzii, pentru a evita risipa de materie primă.
Cumpărătorul poate beneficia de consultanță gratuită în alegerea modelului potrivit. Pentru aceasta, ne puteți contacta: prin e-mail, la adresa contact@anaclothing.ro; utilizând formularul de contact disponibil în pagina Contact; telefonic/WhatsApp, la nr. de telefon 0766 755 372; direct prin căsuța de chat prezentă pe Site.
Pentru a plasa o comandă Cumpărătorul trebuie să ne ofere câteva informații obligatorii, reale și complete: nume și prenume, număr de telefon, adresă de e-mail (pentru trimiterea datelor legate de comandă), adresă pentru facturare, adresă pentru livrare, măsurile necesare pentru realizarea Produsului/Produselor. Dacă una dintre informațiile menționate mai sus se modifică, Cumpărătorul are obligația să ne comunice acest lucru prin e-mail (comenzi@anaclothing.ro), prin formularul de contact disponibil în pagina de Contact sau telefonic (0766 755 372).
După plasarea Comenzii veți primi pe e-mail o confirmare de înregistrare a acesteia. ATENȚIE! Această confirmare nu reprezintă confirmarea efectivă a Comenzii și intrarea ei în lucru. Ulterior înregistrării Comenzii, un reprezentant al Atelier ANA Clothing vă va contacta prin e-mail sau telefonic pentru confirmarea fermă a Comenzii, a detaliilor sale și a termenului de livrare. Odată confirmată Comanda, aceasta se dă în lucru și nu mai poate fi modificată sau anulată.
Atunci când plasați o Comandă, aveți posibilitatea să selectați detaliile variabile ale Produsului (Mărimea, Culoarea, Materialul). La primirea e-mailului de confirmare a Comenzii, detaliile selectate vor fi înregistrate în secțiunea Detalii. Selecția dvs. confirmă faptul că sunteți de acord cu modificările făcute asupra Produselor existente în catalogul Atelier ANA Clothing (https://anaclothing.ro).
Comanda va fi expediată în momentul în care aceasta este finalizată, termenul de execuție* variind între 3 și 10 zile lucrătoare de la confirmarea comenzii, în funcție de produs. Acesta este specificat la fiecare produs în parte.
*Termenul de execuție se poate prelungi până la maxim 20 de zile lucrătoare în cazuri excepționale, spre exemplu: în perioadele aglomerate, în cazul în care materialele necesare pentru realizarea produsului nu sunt disponibile pe stoc etc. Aceste situații vă vor fi comunicate în momentul confirmării comenzii.
Livrare
Livrarea produselor este GRATUITĂ pe întreg teritoriul țării și se realizează prin intermediul firmei de curierat Cargus. Timpul de livrare comunicat de firma de curierat este, în general, de 24-48h, excepție făcând perioadele mai aglomerate din an, când timpul de livrare poate să ajungă până la 72h.
În cazul în care se dorește, există și posibilitatea de a ridica personal produsul de la punctul nostru de lucru din Cluj-Napoca. Ridicarea personală se face în urma confirmării finalizării comenzii și programării unei întâlniri pentru ridicare comandă în atelier. Ridicarea personală este, de asemenea, GRATUITĂ.
Retur
Ȋn conformitate cu Ordonanța de Urgență nr. 34/2014, produsele comandate pe măsuri standard, conform încadrării în tabelul de măsuri, pot fi returnate în termen de 14 zile calendaristice, costul returului fiind suportat de ATELIER ANA SRL. Acestea se pot returna în orice ambalaj care protejează produsul astfel încât să nu-i afecteze integritatea, ajungând la noi în aceeași stare în care a fost recepționat de către dvs., în termen de 14 zile calendaristice de la primire, fără penalități și fără invocarea vreunui motiv.
Returnarea produselor se va face gratuit și în cazul în care acestea necesită reparații și modificări (vezi secțiunea Garanții).
ATELIER ANA SRL va returna contravaloarea comenzii în cel mult 14 zile calendaristice de la data denunțării în scris solicitării de retur, prin virament bancar în contul specificat de dvs. în solicitarea de retur.
Ȋn conformitate cu Ordonanța de Urgență nr. 34/2014 Art.16 Lit.c, exercitarea dreptului de retragere este anulat în cazul furnizării unui produs confecționat după specificațiile dvs. Produsele comandate pe măsuri personalizate, după specificațiile prezentate de dvs., transmise atât prin formularul de comandă, cât și prin alte canale de comunicare online și telefonic, nu pot fi returnate.
Ȋn conformitate cu Legea nr.51 din 21 Ianuarie 2003, produsele ridicate din atelierul nostru nu se considera comerț la distanța, prin urmare, acestea nu pot fi returnate nici dacă produsul a fost realizat pe măsuri standard, nici dacă a fost realizat pe măsuri personalizate. Înainte de ridicarea produsului din atelier, acesta va fi probat pentru a ne asigura că rezultatul este conform cerințelor dvs.
În cazul în care doriți să returnați un produs este nevoie să trimiteți o solicitare de retur prin formularul de contact sau prin e-mail, la adresa comenzi@anaclothing.ro.
Pentru returnarea unui produs:
- Verificati dacă produsul pe care doriți să îl returnați este o măsură standard sau o măsură personalizată (deosebirea se face după eticheta de mărime a produsului);
- Odată cu solicitarea de retur, este necesar să ne transmiteți adresa corectă de ridicare a produsului care urmează a fi returat pentru a putea plasa o comandă de curier;
- Odată cu solicitarea de retur, este necesar să ne transmiteți un cont bancar pentru returnarea contravalorii produsului/produselor.